Descriere

Suntem o generație ciudată. Cu toată expunerea incredibilă de care avem parte, ne simțim de cele mai multe ori singuri. Ne raportăm permanent unii la alții luându-ne după percepții, nicidecum după adevăr, ne judecăm sever și ne autosabotăm în cele mai mici amănunte. Suntem ipohondri și anxioși peste măsură, dezvoltăm tot felul de frici și afecțiuni închipuite și ne folosim creierul spre a ne convinge de cele mai năstrușnice idei.

Suntem o generație ciudată de oameni care, deși nu au trăit războiul adevărat, luptă zi de zi într-un război silențios cu ei înșiși și unii cu alții. Iar supremația este stabilită tot pe bază de percepție, nicidecum de adevăr.

Cu toate astea, ciudați așa, suntem prima generație de oameni care vorbesc deschis despre ceea ce simt, despre greșeli și despre frici, suntem prima generație de oameni cărora nu le este rușine să ceară ajutorul, să admită că au dat greș într-o mulțime de situații, să încerce iar și iar, să meargă pe principiul „trial and error”, dispuși să schimbe și să se schimbe.

Suntem prima generație de oameni care nu mai iau lucrurile ca atare, care caută și își pun întrebări, care vor să schimbe cutumele cu care au crescut, care folosesc știința și informația, nu doar intuiția, care cred în idealuri, nu în idoli, care încearcă să adune bine mic cu bine mic pentru binele cel mare – care o fi el.

Suntem o generație de oameni la lună, cu capul în nori și picioarele pe pământ, complet neadaptați timpurilor în care trăim, mergând mereu pe linia subțire dintre speranță și deznădejde, dintre curaj și renunțare. O generație de salvatori și salvați, jucând iar și iar, pe rând, ambele roluri, apărând unii în viața celorlalți ca niște oameni-semnal, atunci când avem cea mai mare nevoie.

Suntem generația de oameni ciudați care trebuie să știe că ceea ce sunt și ceea ce simt ei mai sunt și mai simt și alții ca ei. Și că oricând, în caz de om la lună, vor exista oameni ca ei pregătiți să arunce colacul de salvare.